Trei meciuri în 7 zile pentru handbalistele buzoiene

Ultimul meci al handbalistelor de la SCM Gloria Buzău din turul Ligii Florilor MOL se va desfășura mâine, 23 ianuarie 2020, împotriva echipei CS Măgura Cisnădie. Fetele vin după două meciuri extraordinare, desfășurate acasă, unde au reușit un egal cu campioana SCM Râmnicu Vâlcea și au învins, cu 27 – 18, SCM Slatina.

Înaintea partidei de mâine, antrenorul principal Ovidiu Mihăilă ne-a împărtășit câteva gânduri despre fete și echipă. Iată ce ne-a declarat în legătură cu convocarea a trei dintre sportivele sale (Alina Ilie, Ana Maria Iuganu și Andreea Rotaru) la echipa națională: „Pentru mine este o mare satisfacție profesională că în momentul de față sunt trei fete din echipă la echipa națională. Din punctul meu de vedere, mai puteau fi convocate din lotul Gloriei Buzău una sau două jucătoare, pentru că mi-am dat și eu seama de potențialul handbalului feminin românesc, iar, la Buzău, există în momentul de față jucătoare tinere, de perspectivă, care pot fi în viitor jucătoare certe ale echipei naționale. Pentru moment, trebuie să luăm, însă, totul pas cu pas. Ne bucurăm, ele sunt trei jucătoare importante în echipa noastră, și, datorită exprimării lor și a nivelului echipei, cred că merită în momentul de față să fie acolo, la echipa națională. Mai departe totul va depinde de ele, prin ceea ce fac acolo, prin atitudinea și prin seriozitatea pe care le-am transmis-o tot timpul și aici, să demonstreze că merită să continue mai departe la echipa națională.”

Despre meciul cu CS Măgura Cisnădie a adăugat: „Meciul cu Cisnădie va fi foarte greu, deoarece n-au mai câștigat de mult, sunt într-o poziție dificilă și sunt convins că va fi un meci de bătaie, în care sperăm să dăm dovadă de maturitate, iar toate fetele să se ridice la nivelul evoluțiilor pe care le-au avut, în special, în meciurile de acasă, pentru că aici am lucrat foarte mult în ultima perioadă, la latura psihologică. În urma rezultatelor avute, această echipă (n.r. SCM Gloria Buzău) nu se mai poate numi echipa mică și îmi doresc ca împreună să construim, de la etapă la etapă, o echipă solidă, care în orice sală intră, trebuie să impună respect.”

Suporterii fetelor nu trebuie să-și facă griji, Ovidiu Mihăilă confirmându-ne că atât pentru acest meci, cât și pentru următoarele, lotul Gloriei Buzău va fi complet: „Primul stagiu al echipei naționale se termină mâine. De la București, cele trei fete vor veni direct la locul unde suntem cantonați pentru meciul cu Cisnădie, urmând ca mâine seară să pregătim, împreună, jocul de joi. Tot lotul va fi acolo, pentru această partidă, deoarece după aceea vom pleca la Cluj, acestea fiind două jocuri pe care doresc să le câștigăm.”

Am profitat de ocazie pentru a afla părerea sa despre propunerea venită din partea Federației Române de Handbal de a antrena echipa națională: „Pentru mine a fost o mândrie și o onoare că s-au gândit la mine, dar cred că este un moment în care alți antrenori au fost cei ce trebuiau să continue pe drumul acesta, la echipa națională. Vom vedea pe viitor ce se va întâmpla, eu vreau să cresc de la zi la zi, iar dacă mi se va oferi o posibilitate de a antrena echipa națională de fete, o voi face cu mare plăcere.”

Iată ce a declarat Ovidiu Mihăilă și despre scandalul în care a fost implicată una dintre echipele din Liga Florilor MOL, CSM Corona Brașov: „Este trist pentru acele fete, sper să găsească putere, iar oamenii să înțeleagă că a fost o greșeală, probabil necontrolată, și merită o a două șansă, pentru că sunt jucătoare tinere, sunt foarte multe românce care pot să ajute echipa națională și handbalul românesc și atunci va trebui să se găsească o posibilitate pentru a se putea exprimă din nou în teren, fie că este vorba de șase luni sau de un an, asta nu știu, depinde de ceea ce se va decide, dar eu cred că acele fete merită încă o șansă.”

Un meci extrem de important pentru echipa buzoiană va fi cel din 29 ianuarie 2020, când elevele lui Ovidiu Mihăilă și Romeo Ilie vor înfrunta una dintre cele mai puternice echipe de handbal, CSM București: „ Vor fi trei meciuri în 7 zile, este foarte greu, dar va trebui să facem față. Eu cred că am făcut o pregătire fizică foarte bună, echipa se simte bine, fetele sunt bine, forma lor fizică s-a văzut, pentru că puține echipe reușesc să se reabiliteze sau, mai bine zis, să se reechilibreze fizic și psihic când ești condus de campioana României la 4 goluri, dar ele au reușit și au dus un meci într-un ritm extraordinar până la final. Deci, având în vedere toate aceste aspecte, cred că vom reuși să facem față celor trei jocuri în câteva zile. Responsabilitea mea și a domnului Ilie este să pregătim jocurile așa cum trebuie și să păstrăm fetele într-o formă fizică bună. Din păcate, nu avem timpul necesar, având doar două zile, în care este practic imposibil să pregătești jocul cu CSM București, dar mă bazez pe grupul pe care l-am format aici, pe atitudinea lor, pe aportul publicului și sperăm să rămânem în picioare după acest meci, deoarece întâlnim o echipă extrem de solidă, dar fetele sunt capabile în momentul de față să se bată de la egal la egal cu orice adversar, deci avem doar responsabilitatea să fim o echipă echilibrată, matură și să intrăm pe teren și să câștigăm fiecare joc. Responsabilitatea lor este să se respecte în teren. Așa cum le-am spus tot timpul, acum cu atât mai mult, este nevoie de o echipă. Niciodată o singură jucătoare nu va reuși să câștige trei mecuri, dar o echipă poate.”