Sport, sănătate și muzică bună
Seara de ieri a fost una extraordinară, încărcată de bucurie, emoție, noutate și foarte multă muzică bună.
Trupa Phoenix a susținut un concert fabulos la Sala Maximilian din Buzău, eveniment la care au participat și sportivii secției rugby din cadrul clubului SCM Gloria Buzău.
După încheierea activității competiționale din acest an, băieții au primit acest concert ca pe un cadou anticipat de Crăciun. Mulți dintre rugbiștii legitimați la Buzău sunt din țări ca Africa de Sud, Tonga sau Georgia, motiv pentru care spectacolul de aseară a reprezentat un adevărat schimb cultural, dar și împartășirea unei experiențe unice alături de colegii de echipă.
A fost o atmosferă incendiară, atât pe scenă, cât și în public, cei de la Phoenix reușind să-și țină noii fani permanent conectați. Deși i-au văzut pentru prima oară live, iar unii dintre sportivi nici măcar nu auziseră de ei, la finalul spectacolului, toți au declarat că nu va fi ultima dată când vor asculta muzica nemuritoare a celor de la Phoenix.
Atât membrii echipei, cât și conducerea clubului doresc să aducă mulțumiri domnului Sorin Tudor, administrator al Sălii Maximilian, fără de care toată această „frumoasă nebunie” n-ar fi fost posibilă.
Credit foto: Liviu PK Stoica
























