Futsal / Încep să se adune punctele

Echipa de futsal din Crâng a reuşit a doua victorie consecutivă din actuala stagiune a Ligii I, şi face şase puncte după primele cinci etape. Duminică, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, SCM Gloria Buzău a învins Bukovina Vicov, scor 4-2, la pauză 2-0.
Prima repriză a aparţinut elevilor lui Iulică Trăsnea care au marcat prin Cornel Ţicalo (min. 4) şi Alin Bălan (min. 6). Moldovenii au revenit spectaculoas după pauză, reuşind să egaleze graţie dublei lui Macu Schipor.
Cu toate că s-a jucat pe contre, cu cazii la ambele porţi, „roş-albaştrii” s-au dovedit a fi mai pragmatici, dovadă cele două goluri marcate pe final prin golgheterul Cornel Ţicalo şi o deviere nefericită în propria poartă a lui Cătălin Solcan, cei drept în urma unui şut centrare a lui Alin Bălan la capătul căreia se afla acelaşi Ţicalo.
Aşadar, trei puncte meritate pentru SCM Gloia Buzău care urcă cel puţin pentru o zi o poziţie în clasament, pe 7, la trei puncte peste Imperial WET care va întâlni luni, în derby-ul codaşelor pe cei de la Poli Iaşi.
Pentru gruparea din Crâng urmează o deplasare extrem de dificilă, la Deva, acolo unde va întâlni fruntaşa primului eşalon – Autobergamo, partidă programată duminica viitoare, de la orele 18.00.
SCM Gloria Buzău – Bukovina Vicov 4-2 (2-0)
Au marcat: au marcat: C. Ticalo (2), A. Balan, Solcan (autog.) / Schipor (2)
SCM Gloria Buzău: Andrei Goicea, Ion Dumitru, Andrei Braşoveanu, Cornel Ţicalo, Ionuţ Vişan, Andrei Cîrstea, Andrei Croitoru, Alin Bălan, Răzvan Radu, Cosmin Minoiu, Paul Isac, Lucian Trăsnea, George Sava. Antrenor: Iulian Trăsnea
Bukovina Vicov: Cristian Burlică, Marcu Schipor, Adrian Boscioc, Ionuţ Chifan, Claudiu Cornea, Cătălin Solcan, Constantin Cîrdei, Tiberiu Botezat. Antrenor:Cristian Burlică.