Au pregătit returul la Monteoru. Primul meci, duminică în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”

Echipa de futsal SCM Gloria Buzău a pregătit returul campionatului cu un minicantonament la Monteoru. Astfel, timp de patru zile, elevii cuplului de antrenori Iulică Trăsnea şi Nicolae Paris s-au pregătit în Sala de Sport a staţiunii, cu două antrenamente zilnice.
„Pentru  noi faptul că am reuşit să ne strângem câteva zile contează foarte mult. Nu am respectat, ca să spun aşa, tradiţia de a alerga prin zăpadă. Este un sport de sală drept pentru care am optat să ne cunoaştem mai bine şi să punem la punct relaţii de joc. Deci o pregătire tehnico-tactică”, a declarat pentru Arena Buzoiană, Iulian Trăsnea, principalul grupării din Crâng.
În vederea abordării fără emoţii a returului Ligii I, echipa buzoiană a reuşit în această pauză competiţională să parafeze şase transferuri importante. Este vorba despre Mario Şchiopu şi Radu Pisică aduşi de la Futsal Poli Iaşi, Gabriel Bobe (CSM Râmnicu Sărat), Radu Burciu (Fortius 2014 Buzău), Răzvan Radu (Bucureşti), Vincene Toma (Bucureşti), ultimii trei componenţi de bază ai naţionalei de minifotbal a României. Din cantonamentul de la Monteoru nu au lipsit nici tinerii Sorin Mălîia şi Cosmin Minoiu.
SCM Gloria Buzău va disputa prima etapă a returului pe teren propriu (Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”), duminică 20 ianuarie, de la orele 16.30, în faţa ardelenilor de la CFF Clujana Cluj-Napoca. În partida tur „roş-albaştrii” au reuşit să se impună la limită, scor 5-4.
(www.arenabuzoiana.ro)