Gloria, restart. Elevii lui Ilie Stan vor disputa primul meci oficial din acest an, duminică, în Crâng, cu Universitatea Cluj
SCM Gloria Buzău va disputa în sfârşit primul joc oficial din acest an. După ce sâmbăta trecută s-au deplasat la Snagov doar pentru a respecta regulamentul, echipa gazdă fiind ca şi desfiinţată, elevii lui Ilie Stan vor întâlni duminică, 1 martie, în primul meci important din acest an, Universitatea Cluj, într-o partidă ce contează pentru runda cu numărul 23 a Ligii 2 „Casa Pariurilor”.
Echipa noastră şi-a făcut încălzirea cu un meci de verificare, miercuri, la Râmnicu Sărat, unde a întâlnit formaţia SC Făurei (Liga 3) şi de care a dispus cu scorul de 3 la 1, golurile buzoienilor fiind marcate de Adi Chică-Roşă (min. 50), Andrei Ignat (min. 63) şi Bogdan Gavrilă (min. 90), ultimul de la punctul cu var.
Ilie Stan a început jocul cu: Relu Stoian (Rareş Şerban 34′) – Gabriel Nedelea, Ciprian Perju, Marius Ioniţă, Alexandru Gîţ – Cristian Balgiu, Cosmin Tucaliuc, Iulian Roşu – Dragoş Huiban, Constantin Stoica, Valentin Munteanu. Imediat după pauză au intrat: Călin Toma, Mihai Tudose, Dragoş Ceauşel, Răzvan Catană – David Stăiculescu, Bogdan Gabrilă, Matei Constantinescu – Adelin Pîrcălabu, Adi Chică-Roşă, Andrei Ignat.
Biletele pentru meciul din acest sfârșit de săptămână pot fi achiziționate deja, online, de la adresele: www.entertix.ro și www.myticket.ro, sau de la casele de bilete ale stadionului „Gloria”, sâmbătă și duminică.
Detaliile despre acest test, dar şi despre pregătirea partidei cu „U” Cluj, au fost prezentate de către antrenorul principal, Ilie Stan, în conferinţa de presă pe care a susţinut-o joi.