13, cu noroc pentru „roş-albaştrii”

Victorie importantă pentru SCM Gloria Buzău în primul meci al acestui an. Echipa manageriată de Ionel Turturică şi condusă de pe banca tehnică de Iulian Trăsnea şi Nicolae Paris a reuşit să se impună pe teren propriu, scor 4-1, în faţa ardelenilor de la Clujana Cluj Napoca, într-o partidă care a contat pentru etapa a XIII-a, a Ligii I, la futsal.
Pentru cele două formaţii, victoria era una obligatorie dacă ţinem cont de poziţiile ocupate în clasament. „Roş-albaştrii” locul 8, cu şapte puncte, în timp ce ardelenii se lăudau cu deţinerea „lanternei roşii” şi mai mult, fără niciun punct după primele 12 etape.
Prima repriză a fost una echilibrată în care buzoienii au dat-o în bară, la propriu, de două ori, iar adversarii au punctat în minutul 11, prin Sorin Acatrinei după o fază personală. Mai mult, oaspeţii puteau să îşi facă viaţa mai uşoară cu două minute înainte de pauză, însă Leahu trimite alături, după o lovitură de pedeapsă, în urma acumulării a şase greşeli a buzoienilor.
Şi cum ratările se răzbună, la ultima fază a primului mitan, Răzvan Radu prinde un şut sub transversală, restabilind astfel egalitatea pe tabela de marcaj.
De la cabine au revenit parcă alte echipe. Schimbarea, în bine, s-a evidenţiat, din fericire, de partea grupării din Crâng, care pe lângă cele alte trei goluri marcate, a mai ratat cel puţin de două ori tot atâtea ocazii.
Paul Isac, Mario Şchiopu şi Cornel Ţicalo au adus totuşi liniştea în tabăra buzoiană şi în acelaşi timp trei puncte importante în lupta pentru evitarea retrogradării.
Transferurile şi pregătirea efectuată în această iarnă ar trebui să îşi facă efectul şi etapa viitoare, atunci când SCM Gloria Buzău se va deplasa la Bucovina Vicov, mai ales că peste două săptămâni, în Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” va veni, şi sigur doar în vizită, Autobergamo Deva, una dintre candidatele la câştigarea campionatului.
Futsal / Liga I / Etapa a XIII-a
SCM Gloria Buzău – Futsal Clujana Cluj Napoca 4-1 (1-1)
Au marcat: R. Radu, Isac, Şchiopu, Ţicalo / Acatrinei
SCM Gloria Buzău: Andrei Goicea – Mario Şchiopu, Radu Pisică, Toma Vincene, Andrei Cârstea, Dumitru Ion, Alin Bălan, Ionuţ Vişan, Andrei Croitoru, Cosmin Minoiu, Răzvan Radu, Paul Isac, Cornel Ţicalo, Sorin Mălâia. Antrenori: Iulian Trăsnea şi Nicolae Paris.
Clujana Cluj Napoca: Raul Filimon – Ianos Incze, Paul Cîmpean, Sorin Acatrinei, Ioan Timiş, Andrei Mocan, Tamas Miklos, Arpad Takacs, Sergiu Leanu, Alexandru Daradics. Antrenor: Tamas Miklos.
Arbitri: Mihai Kiuţă (BV), Florin Macovei (GL) şi Bogdan Balaban (GL).
Observator: Vasile Donţu (GL)
(www.arenabuzoiana.ro)