COMUNICAT DE PRESĂ NR. 210 04.11.2020
Sport Club Municipal Gloria Buzău informează toți suporterii echipei de fotbal că în urma efectuării testelor pentru SARS-CoV-2, a reieșit că Gheorghe Anton, sportiv al secției fotbal, a fost depistat pozitiv.
Imediat a fost instituit protocolul pentru astfel de cazuri. Situația fotbalistului a fost comunicată atât Direcției de Sănătate Publică Buzău, cât și Federației Române de Fotbal.
Din fericire, acesta este singurul caz apărut, iar situația, deși neplăcută, nu-i va împiedica pe băieții noștri să iasă învingători în partida de astăzi, în care se confruntă cu ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu, de la ora 14:00.
Le ținem pumnii și vă învităm să le fiți alături!
Vă mulțumim!
Director SCM GLORIA BUZĂU,
Ion CAZAN