Steluţa Duţă, “duş rece” înaintea mondialelor din noiembrie
Centura de Aur 2018, intitulată după numele legendarului pugilist Nicolae Linca (1 ianuarie 1929– 27 iunie 2008, aur olimpic la Melbourne, la JO 1956) a fost organizată de Federaţia Română de Box în parteneriat cu Primăria Galaţi în perioada 25-30 septembrie şi a aliniat la start primele garnituri din peste 14 ţări la 9 categorii de box masculin şi cele 5 categorii olimpice de box feminin.
La feminin, din lotul României a făcut parte şi pugilista de la SCM Gloria Buzău – Steluţa Duţă. Tripla campioană europeană la categoria 48 de kilograme a concurat la o categorie superioară, 51 kg., cedând în finală din păcate în faţa mai tinerei Claudia Nechita.
”Chiar dacă nu am câştigat, unde am participat la o altă categorie faţă de care fac eu performanţă (n.r. 48 kg), acest meci mă motivează pentru viitoarea competiţie, Campionatul Mondial din India, din luna noiembrie”, a declarat ”Roboţelul de Aur”, al clubului din Crâng.
Acest rezultat l-a nemulţumit pe antrenorul Constantin Voicilaş, mai ales că eleva sa a câştigat tote duelurile de până acum cu adversara din finala “centurii de aur”.
„Poate îi trebuia acest duş rece. Aşa când vrei prea mult, te grăbeşti şi te enervezi, aşa cum a făcut-o Steluţa în această finală. Dar trebuie să luăm şi partea bună a lucrurilor. A fost un bun prilej de a se pregăti la un nivel ridicat, în vederea abordării Campionatului Mondial din India, competiţie programată în luna noiembrie. Acolo v-a urca în ring la categoria ei şi sperăm ca şi rezultatul să fie altul. Până atunci nu ne rămâne decât să uităm de finala de la Galaţi şi să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut în continuare”, a declarat maestrul Constantin Voicilaş.

