Start lansat pentru Andreea Baboi în noul sezon competiţional. Medalie de aur, record naţional şi calificare la europenele de la Glasgow

Sprintera buzoiană Marina Andreea Baboi a debutat fulminanat în sezonul indoor 2019 reuşind să facă spectacol la prima participare la Campionatul Naţional Universitar de atletism de sală, competiţie organizată de Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău în parteneriat cu Federaţia Română de Atletism .
Revenirea duppă câţiva ani în sala de atletism din Bacău , a fost una cu noroc pentru Marina Baboi, care a obţinut o serie de performanţe spectaculoase în startul noului sezon competiţional. Reprezentând la acest concurs Universitatea “Ovidius” din Constanţa unde este studentă, sprintera legitimată la SCM Gloria Buzău a luat startul în proba ei favorită, cea de 60m plat, reuşind să devină în premieră campioană naţională universitară şi nu oricum ci doborând de două ori recordul naţional universitar al probei (7,49s), performanţă care i-a aparţinut până în acest an Andreei Ogrezeanu, oprind cronometrele la 7,46s în serii şi la un excelent 7,39s în finală.
Mai mult, timpul obţinut în finală, reprezintă realizarea baremului de calificare la Campionatul European de Seniori indoor 2019 de la GLASGOW din 1-3 martie, Marina Baboi devenind astfel prima atletă din România calificată la această competiţie. Alături de buzoiancă, la europenele din Scoţia, s-au mai calificat sprinterul Daniel Rezvimes şi aruncătorul de greutate Andrei Gag.
Performanţa Marinei din finala probei de 60m a fost şi cel mai bun rezultat feminin din cadrul campionatelor, aceasta primind un trofeu din partea Federaţie Romane de Atletism.
Pentru Marina Baboi urmează finala Campionatului National Indoor de seniori şi tineret, din 6-7 februarie, şi o pregătire intensă până la începutul lunii martie, astfel încât prezenţa la startul europenelor să nu fie numai una de palmares, în ciuda faptului că vârsta o va recomandă ca fiind una dintre cele mai tinere atlete din această competiţie.