COMUNICAT DE PRESĂ NR. 193 27.04.2020

Ca urmare a unor articole apărute în presa locală, privind lipsa de transparență a clubului SCM Gloria Buzău față de susținătorii săi, dorim să facem câteva precizări în acest sens.

Încă de la declanșarea stării de urgență, clubul a precizat, printr-o serie de declarații video, publicate începând cu data de 19 martie 2020 pe website-ul clubului și pe pagina oficială de Facebook, măsurile de siguranță care au fost luate privind gestionarea situației legate de noul Coronavirus (COVID-19). Astfel, s-a întocmit și a fost pus în aplicare un plan de măsuri specifice, atât pentru desfășurarea activității administrative în interiorul clubului, cât și a activității sportivilor pentru această perioadă.

Ţinând cont de situaţia de urgenţă instituită, Comitetul Local pentru Situaţii Speciale de Urgenţă prin Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Buzău a dispus clubului punerea la dispoziţie a minihotelurilor, ce au fost predate autorităților spre a fi folosite în caz de necesitate.

În ceea ce privește contractele de activitate sportivă (CAS), conducerea deliberativă și executivă a clubului SCM Gloria Buzău a procedat la suspendarea acestora pe toată perioada instituirii stării de urgență. Legat de retribuirea persoanelor încadrate cu CAS în această perioadă, clubul face următoarele mențiuni :

  • Pentru perioada 1 martie 2020 – 15 martie 2020, au fost remunerate conform prevederilor contractuale.
  • Pentru perioada 16 martie 2020 – 15 mai 2020, vor primi o indemnizație prin A.J.P.I.S. Buzău, conform sumelor prevăzute în art. XV din O.U.G. nr.30/18.03.2020, modificată și completată.

Întrucât nu există un temei legal pentru acordarea șomajului tehnic personalului administrativ al clubului SCM Gloria Buzău, pe perioada stării de urgență acesta nu a întrerupt activitatea, desfășurând activități curente, atât în cadrul clubului, cât și în mediul on-line. Pentru aplicarea măsurilor prevăzute în Hotărârea nr. 4/19.03.2020 a Comitetului Director, în funcție de situație, o parte dintre membrii personalului administrativ a beneficitat de concediu de odihnă restant pe anul 2019, iar o parte de zile libere pentru recuperarea timpului de lucru suplimentar, respectându-se în acest fel toate prevederile legale.

Măsurile privind suspendarea contractelor de activitate sportivă, cât și detaliile despre disponibilizarea minihotelurilor au fost transmise către presă și au apărut în media locală și națională încă din data de 24 martie 2020 (Liga2.Prosport.ro) sau 8 aprilie 2020 (CampusBuzău.ro, OpiniaBuzău.ro sau Buzoienii.ro).

 

Director SCM GLORIA BUZĂU  
                Ion CAZAN