COMUNICAT DE PRESĂ NR. 205 07.10.2020

Sport Club Municipal Gloria Buzău deschide procesul de acreditare pentru jurnaliştii care doresc să participe la meciul de fotbal, desfășurat pe teren propriu, cu AFK Csikszereda Miercurea Ciuc, programat sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 11:00, pe stadionul “Gloria” Buzău, contând pentru etapa a VII-a din sezonul 2020/2021, din Liga a 2-a Casa Pariurilor.

Cei interesaţi pot trimite cererile de acreditare până vineri, 9 octombrie 2020, ora 12:00, la adresa secretariatscmgb@gmail.com, astfel: legitimaţia de serviciu în format digital care să conţină nume, prenume, instituţia media şi funcţia celui prezent la eveniment.

Acreditările vor fi NOMINALE şi orice solicitare trimisă ulterior acestei date NU va fi luată în considerare. Lista reprezentanţilor media acreditaţi pentru acest meci va fi anunţată vineri, 9 octombrie 2020, ora 13:30.

În contextul măsurilor restrictive impuse de Ministerul Sănătăţii, vă anunţăm că pentru acest meci, precum şi pentru următoarele pe care le vom disputa pe teren propriu, până la ridicarea acestor restricţii, accesul reprezentanţilor media la stadion va fi limitat şi va fi posibil NUMAI în urma cererilor de acreditare!

Astfel, pentru a respecta protocolul de organizare prezentat de FRF pentru această perioadă, la masa presei pot fi prezenţi cel mult 20 jurnalişti, iar pe teren pot participa maxim 16 fotoreporteri.

Conform ordinelor comune ale ministrului Tineretului și Sportului și ministrului Sănătății nr. 780/1432/2020 și 978/1442/2020, numărul de locuri destinate presei la o astfel de competiție în aer liber sunt limitate, iar toți reprezentanții mass-media care participă la meci trebuie să declare că sunt de acord să respecte normele de igienă și să se supună examenelor medicale.

Toţi reprezentanţii media acreditaţi pot urmări desfăşurarea partidei numai de la masa presei (zona 2). Prezenţa fotografilor în timpul meciului este posibilă numai în zona desemnată pe teren (zona 1), în spatele panourilor publicitare, în partea laterală a fiecărei porţi!

PREZENŢA ÎN INCINTA STADIONULUI ESTE POSIBILĂ NUMAI CU MASCĂ DE PROTECŢIE!

  
Director SCM GLORIA BUZĂU,                                      
               Ion CAZAN