Anunț Public privind distribuirea permiselor de acces pe Stadionul de Atletism pentru Competiții și Antrenamente

Sport Club Municipal Gloria Buzău dorește să informeze toți iubitorii sportului că începând cu data de 26 octombrie 2020 vor putea utiliza facilitățile noului Stadion de Atletism pentru Competiții și Antrenamente.

Astfel, persoanele care au completat formularul de înscriere de pe website-ul clubului nostru, își pot ridica permisul de acces temporar începînd cu 23 octombrie până la sfârșitul lunii (în zilele lucrătoare), între orele 09:00 – 14:00, de la sediul clubului SCM Gloria Buzău.

Deoarece dorim să garantăm siguranța utilizatorilor stadionului, clubul va realiza permise de acces securizate și netransmisibile. Până la data la care acestea vor fi însă, gata, utilizatorii care s-au înscris prin formularul de înscriere de pe website vor putea utiliza permisele de acces temporare.

Ulterior, vom reveni cu un comunicat prin care vom anunța termenii și data începând cu care vor putea fi ridicate de la sediul clubului SCM Gloria Buzău permisele de acces permanente.

Menționăm că accesul pe stadion se va face în baza permisului de acces și cu respectarea prevederilor Ordinului Comun numărul 1219/1634/2020 al Ministerului Tineretului și Sportului și Ministerului Sănătății, și anume completarea unui chestionar epidemiologic pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu Covid-19.

Vă mulțumim!

 

Director SCM GLORIA BUZĂU
               Ion CAZAN