Gloria Buzău, locul II în Liga Florilor!

Partida de sâmbătă, pe care handbalistele buzoiene au disputat-o în compania oltencelor de la SCM Craiova, s-a dovedit a fi una grea, care a adus, însă, cele trei puncte, la Buzău, iar Gloria a urcat în acest moment pe locul II în Liga Florilor MOL, cu 12 puncte.

SCM Gloria Buzău a învins cu scorul de 29 – 25 (15 – 13) și, deși au existat câteva momente în care echipa noastră a fost pusă în dificultate, fetele au demonstrat că sunt cu adevărat profesioniste, iar pe finalul meciului, diferența a fost inclusiv de şase goluri avans pentru noi.

Pentru elevele lui Aurelian Roşca şi Romeo Ilie urmează o confruntare extrem de dificilă, când vor întâlni CSM Bucureşti, joi, 21 octombrie, de la ora 18:30!

Foto: Florin Mușetoiu