COMUNICAT DE PRESĂ NR. 275 din data de 28.03.2024

Sport Club Municipal Gloria Buzău vă invită sâmbătă, 30 martie 2024, începând cu ora 18:00, la partida de handbal feminin, desfășurată la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi”, când echipa noastră va întâlni formația HC Zalău în etapa cu numărul 21 a Ligii Florilor MOL.

Pentru partida de sâmbătă, clubul pune la dispoziție bilete la prețul de 15 de lei. Acestea pot fi achiziționate online, de la adresele: www.entertix.ro și www.myticket.ro sau de la următoarea casă de bilete, în funcție de numărul de bilete disponibile:

Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” – 1 casă (deschisă sâmbătă, 30.03.2024, între orele 10:00 – 18:00).

Copiii cu vârsta de până la 16 ani au acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza certificatului de naștere (copie), a carnetului de elev sau a cărții de identitate. Însoțitorii copiilor, ce depășesc vârsta de 16 ani, vor plăti biletul de acces la respectiva competiție, iar copiii vor avea bilete gratuite pentru locurile din imediata vecinătate. Locurile rezervate acestora vor fi în sectorul „F”, rândul 12. 

Sportivii legitimați la orice club sportiv din municipiul Buzău vor avea acces gratuit, în limita locurilor disponibile, în sectorul „F”, rândul 13, în baza legitimației de sportiv, vizată pe anul în curs. Biletele gratuite vor putea fi ridicate cu două ore înainte de începerea partidei, de la un reprezentant al clubului SCM Gloria Buzău, prezent la Sala Sporturilor.

Persoanele cu dizabilități și persoanele cu vârsta peste 70 de ani vor avea accesul gratuit, în limita locurilor disponibile, în baza actului de identitate, în sectorul „F”, rândurile 1 și 2. Biletele gratuite vor putea fi ridicate cu două ore înainte de începerea partidei, de la un reprezentant al clubului SCM Gloria Buzău, prezent la Sala Sporturilor.

Fiți alături de echipa noastră! Hai Buzău, Buzău!

 

Sport Club Municipal Gloria Buzău