Lucian Ştefu şi Marius Bîră, aur la Campionatele Naţionale

Sala „Lia Manoliu” din Bucureşti a găzduit, în perioada 8-9 martie, finalele Campionatului Naţional de Atletism, competiţie rezervată juniorilor II.
SCM Gloria Buzău s-a prezentat la această competiţie cu cinci sportivi, doi dintre aceştia reuşind să urce pe podiumul de premiere. Este vorba despre Lucian Ştefu – locul II în proba de 3000m (9,02s) şi Mihai Ili – locul III la săritura în înălţime (1,85m). Chiar dacă nu au reuşit să cucerească medalii, evoluţiile celorlalţi atleţi buzoieni au fost considerate de către antrenorii Cucu Riki şi Petrică Păun ca fiind unele satisfăcătoare, cu speranţa că la următoarele competiţii aceştia vor creşte valoric.
Dinu George a terminat pe locurile V şi VI în probele de 800m şi respectiv 1500m, iar Cătălin Albu a încheiat proba de aruncare a greutăţii pe locul VI.
În altă ordine de idei, cu o săptămână în urmă, tot la Bucureşti, Marius Bîră a reuşit să câştige locul I şi implicit titlul de campion naţional în proba aruncării greutăţii, la juniori I. Cu distanţa de 17, 46m, elevul lui Gheorghe Hîrjoi a stabilit un nou record personal.