Întâlnire emoționantă în parcul Marghiloman

Astăzi a fost o zi specială și încărcată de emoție atât pentru membrii clubului SCM Gloria Buzău, cât și pentru câțiva suporteri înfocați ai echipelor sportive buzoiene.

Aftfel, cu complicitatea doamnei directoare Doina Eliza Boldișteanu, cinci dintre rezidenții  Complexului de servicii pentru persoane vârstnice ”Alexandru Marghiloman” din Buzău, au primit legitimații pentru acces gratuit la activitățile sportive ale clubului.

În ciuda vârstei înaintate, cei cinci domni s-au dovedit a fi mari amatori ai sportului de orice natură, fie el fotbal, handbal sau chiar box.

Întâlnirea a fost una plină de amintiri, bună dispoziție și poftă de viață, care a dovedit încă o dată că sportul nu are vârstă.