Este oficial! Alexandru Bourceanu a semnat cu SCM Gloria Buzău

După ce în ultimele săptămâni s-a antrenat cu gruparea din Crâng, fostul căpitan al Stelei, Alexandru Bourceanu, a semnat luni cu echipa pregătită de Ilie Stan, înţelegere care este valabilă până la finalul sezonului. Acesta poate debuta pentru formaţia noastră chiar în partida de sâmbătă, pe care SCM Gloria Buzău o va disputa pe teren propriu, în faţa celor de la FC Farul Constanţa.

Alexandru Bourceanu (34 de ani) a evoluat ultima oară la Dunărea Călăraşi, pentru care a bifat 20 de jocuri în Liga I. Noua achiziție a echipei noastre a mai lucrat cu antrenorul Ilie Stan, în sezonul 2011-2012, la Steaua.

Bourceanu a atins vârful carierei la Steaua București, cu care a câştigat trei titluri de campion, o Cupă a României şi o Supercupă, făcând performanţă şi pe plan european, în Europa League şi Liga Campionilor.

Dunărea Galaţi, Oţelul, Poli Timişoara, FCSB, Trabzonspor, Arsenal Tula şi Dunărea Călăraşi sunt echipele pe care Bourceanu le are în CV. De asemenea, mijlocaşul are şi 26 de selecţii în naţionala României.

Bun venit la SCM Gloria Buzău!