Campionat fără campioană, dar cu Gloria în Cupa EHF

Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a decis înghețarea sezonului 2019-2020, fără acordarea titlurilor de campioană. Decizia a fost luată cu un scor de 11-5. Participarea în cupele europene se va face pe baza clasamentelor din momentul „înghețării” competițiilor, decizie luată cu scorul de 9-7.

Decizia Consiliului de Admininistrație a fost favorabilă pentru clubul buzoian, deoarece echipa feminină de handbal, ocupantă a locului 4 în clasamentul Ligii Florilor, va merge în sezonul viitor în grupele Europa League (competiție care s-a numit până acum Cupa EHF).

În cadrul ședinței online desfășurată în data de 18 mai 2020, membrii Consiliului de Administrație au decis că, dacă va fi posibil, ediția 2019-2020 a Cupei României Fan Courier să se desfășoare în deschiderea anului competițional 2020-2021.

Datorită victoriei împotriva fetelor de la CS Minaur Baia Mare, SCM Gloria Buzău se calificase în Final Four-ul acestei competiții.

„Fetele au avut un parcurs constant bun și vreau să le mulțumesc pentru acest lucru. Calificarea în Final Four reprezintă o premieră pentru echipa de handbal feminin SCM Gloria Buzău. Ne-am dorit să jucăm, dar din păcate este foarte greu în această perioadă. Vom vedea dacă se va schimba această decizie. Dacă vom juca în august, va fi ca un turneu de pregătire cu miză, ceea ce e foarte bine; dacă nu, vom vedea ce se va hotărî și când va începe activitatea competițională oficială.” (Ovidiu Mihăilă, antrenor principal SCM Gloria Buzău handbal feminin)