Ilie Stan: „Important este că suntem sănătoşi şi pregătiţi de muncă”

Fotbalul se restartează la SCM Gloria Buzău. Ilie Stan a sunat adunarea pentru pregătirea noului sezon competiţional, care, cel mai probabil, va debuta pe 22 august. După o perioadă de trei luni în care fotbalul a luat pauză forţată şi pentru formaţia din Crâng, a venit momentul să ne gândim la ceea ce pregătim în continuare, chiar dacă pandemia nu ne lasă încă în pace. Încet, încet, trebuie să strângem rândurile şi să facem tot ceea ce este posibil pentru ca fotbalul să revină la normalitate, la Buzău.

Lucru confirmat şi de antrenorul principal al Gloriei, Ilie Stan, care, alături de staff-ul tehnic şi conducerea administrativă, a muncit, mai în glumă, mai în serios, cu Covidul în spate şi a gândit cum se cuvine pregătirea noului sezon.

 

Rep.: Trei luni de pauză, atipică pentru fotbal, mai ales pentru cel profesionist…
Ilie Stan: Este clar că nimeni nu şi-ar fi dorit să se întâmple ceea ce s-a întâmplat, mai ales iubitorii şi practicanţii sportului, în cazul de faţă ai fotbalului. Sper, însă, că vom trece cu bine peste aceste probleme. Ieri (luni), la reunire, mă uitam la ei cum aveau în ochi acea privire prin care arătau bucuria revederii. Important este că suntem sănătoşi şi pregătiţi de muncă. Şi aici nu mă refer numai la jucători, ci la toţi cei care contribuie la activitatea sportivă din cadrul secţiei de fotbal.

Rep.: O întrebare obişnuită pentru acest moment. Cum stau jucătorii din punct de vedere fizic? Au probleme cu kilogramele?
Ilie Stan: Nu sunt probleme. Sunt doi-trei jucători mai cu „greutate”, însă, în general, aceştia au respectat un program de pregătire individuală, în limitele condiţiilor pe care le-au avut acasă. A fost dificil pentru ei, deoarece nu toţi au avut posibilitatea să alerge sau să joace un fotbal, tenis, orice. Însă eu sunt mulţumit de cum i-am văzut la reunire. Mai mult, mă bucur de faptul că i-am simţit dornici să reînceapă activitatea. Cred că această criză i-a responsabilizat foarte mult. Este clar că trebuie să munceşti cât mai bine şi cât mai mult, pentru a putea avea grijă de viitorul tău și de al familiei tale.

Rep.: Ce ne puteţi spune despre perioada de pregătire?
Ilie Stan: Respectând toate normele impuse în această perioadă, ne-am reunit luni, am efectuat vizita medicală, iar de miercuri vom începe antrenamentele. Mai bine spus, o readaptare la efort, pe grupuri de câte patru jucători, în mai multe serii, după care vom trece la o altă etapă, prin care să intrăm într-un ritm corespunzător pregătirii jocului de fotbal.

Rep.: Cum stați din punct de vedere al lotului?
Ilie Stan: Chiar şi în această perioadă de alertă, împreună cu cei din conducerea secţiei şi a clubului, am discutat şi făcut un plan de bătaie pentru viitorul sezon. Având în vedere că lotul era destul de numeros, iar unii jucători se antrenau separat sau erau împrumutaţi altor cluburi, fiind sub contract, am hotărât ca din această vară să facem o reevaluare a ceea ce avem în momentul de faţă. Pentru noi, important este că avem un nucleu de 19 jucători, şi, în funcţie de necesităţi, să completăm lotul cu 2-3 jucători peste nivelul celor pe care îi avem acum, dar şi cu 2 sau 3 juniori de 2002, pentru că din sezonul viitor, regulamentul ne impune folosirea acestora în teren.

Sunt câţiva jucători de care ne-am despărţit, mai ales cei cărora le-au expirat contractele sau nu au mai continuat ca împrumut la echipa noastră. La capitolul reveniri îl avem pe Ciprian Petre, care mai are încă un an de contract cu Gloria. Am avut o discuţie cu el, în urma căreia sper să avem o relaţie bazată pe respect şi profesionalism. Ştiţi bine că la mine, cine se pregăteşte exemplar, va avea întotdeauna şansa de a juca. Pe de altă parte, ne bucurăm că Nedelea,Tucaliuc și Chică-Roșă sunt decişi să îşi prelungească contractele cu noi.

Aşa cum spuneam mai devreme, mai avem nevoie de câţiva jucători şi aici mă refer în primul rând la un portar, un mijlocaş central sau mijlocaş de bandă, un vârf de careu şi doi juniori de 2002.

Rep.: 22 august pare a  fi data la care se va da startul noului sezon competiţional….
Ilie Stan: Avem la dispoziţie două luni să pregătim noul sezon. Nu va fi o perioadă uşoară, mai ales după o pauză aşa de lungă. Însă, încă o dată, mă bazez pe faptul că nucleul de bază, de 19 jucători, a fost pregătit sub comanda noastră şi asta constituie un atuu. Ne vom pregăti pe plan local, vom face, în funcţie de posibilităţi, şi un cantonament; important este că suntem un grup.

Veți vedea, vom face lucruri frumoase, aici, la Buzău, iar publicul va avea toate motivele să vină în număr cât mai mare pe stadion, pentru că sunt convins că vom învinge acest virus prin responsabilitate, muncă şi unitate de grup.

(Rep.: Gabriel Cernat)