Gloria Buzău, start joc şi la juniori

Noul „Protocol medical”, elaborat în concordanţă cu Ordinul Comun al Ministerului Tineretului și Sportului şi Ministerului Sănătăţii nr. 197/462 din 02/06.04.2021 şi publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 358, în data de 08.04.2021, prin care se permite testarea RT-PCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19, a determinat Federaţia Română de Fotbal să propună echipelor de copii şi juniori să participe la competiţiile organizate de forul mai sus amintit.

Astfel, SCM Gloria Buzău participă în Campionatul Naţional de Juniori cu două grupe, U17 şi U19, echipe antrenate de către domnii profesori Anton Nicolae şi Mugurel Măndoiu. Formaţia noastră a fost repartizată în Seria 4, alături de LPS Galaţi, Oţelul Galaţi, CSM Galaţi şi LPS Focşani. Pentru a ajunge la turneul final, SCM Gloria Buzău va trebui să câştige în grupa din care face parte şi să treacă de alte două etape eliminatorii.

„Cu toate că sunt organizate într-un cadru restrâns, aveam nevoie de aceste competiţii oficiale. Antrenorii şi mai ales jucătorii au îmbrăţişat cu bucurie această „relaxare” a „protocolului medical” şi privesc acest restart ca pe o etapă de pregătire a sezonului din toamnă, când se speră la o revenire la normalitate din toate punctele de vedere. Şi pentru noi, ca şi cluburi, prin noul „protocol medical” ni s-a permis să facem testarea RT-PCR sau prin test antigen rapid pentru COVID-19, iar cheltuielile s-au diminuat, astfel, semnificativ, iar noi ne putem gândi, de acum, mai mult la fotbal şi competiţii”, a declarat Cristi Lupu, şeful secţiei de fotbal SCM Gloria Buzău.

Cristian Lupu, șeful secției fotbal SCM Gloria Buzău

Cum adversarul din prima etapă al Gloriei Buzău, LPS Galaţi nu a putut îndeplini criteriile noului „protocol medical” şi s-a retras, elevii pregătiţi de Anton Nicolae şi Mugurel Măndoiu vor debuta în competiţie sâmbătă, 24 aprilie 2021 (U19 de la ora 12:00 şi U17 de la 14:00), în faţa echipelor similare ale gălăţenilor de la CSM. Partidele se vor disputa pe sinteticul din Râmnicu Sărat.