Elevii lui Ilie Stan, dezlănțuiți după pauză, în partida cu Aerostar Bacău

SCM Gloria Buzău a câștigat duelul, de pe teren propriu, cu CS Aerostar Bacău, scor 3 la 0, şi şi-a asigurat un final de campionat liniștit. Partida a contat pentru etapa cu numărul cinci a play-out-ului ligii secunde la fotbal.

În prima repriză, oaspeţii au avut, surprinzător, iniţiativa, reușind să-și creeze şi cele mai importante ocazii de a marca. Relu Stoian, însă, a fost la post şi a făcut prin intervenţiile sale, ca la pauză, tabela să arate la fel ca la început. Asemenea partidei cu Petrolul, la revenirea de la cabine, elevii lui Ilie Stan au dominat „da capo al fine” jocul, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Ciprian Petre a scuturat transversala moldovenilor, dând, astfel, semnalul prin care formaţia noastră avea să se dezlănţuie.

Trei goluri, unul mai frumos decât celălalt! Totuşi, reuşita de 1 la 0 a internaţionalului U18, Sergiu Pîrvulescu, a fost cu totul şi cu totul deosebită. Mult mai experimentaţii Gheorghe Andronic şi Maxim Iurcu şi-au arătat şi ei clasa, primul cu un şut plasat de la 25 de metri şi al doilea cu o deviere subtilă din marginea careului mic.

Un succes care asigură şi matematic prezenţa Gloriei în Liga a 2-a în sezonul viitor, ultimele două jocuri din actuala stagiune (în deplasare la CSM Reşiţa, vineri, 30 aprilie, de la ora 11:00 şi după Sărbătorile Pascale, pe teren propriu, cu Concordia Chiajna) contând doar pentru palmares.

În partida cu Aerostar Bacău, Ilie Stan a folosit următorii jucători: Relu Stoian – Sergiu Pîrvulescu, Daniel Vîrtej, Sebastian Ghinga, Ciprian Perju, Cristian Balgiu, Gheorghe Anton (Cristian Poştoarcă 46’), Iulian Roşu (Claudiu Ionescu Racoviţeanu 85’), Ciprian Petre (Gheorghe Andronic 60’), Cosmin Tucaliuc (Mădălin Socol 80’), Adi Chică Roşă (Maxim Iurcu 60’).

Rezerve neutilizate: Rareş Șerban – Gabriel Nedelea, David Stăiculescu, Constantin Stoica

Foto: golul lui Pîrvulescu (foto Aurelian Trifan)