Buzăul este #BeActiv în Săptămâna Europeană a Sportului

Pentru că iubim sportul și înțelegem cât de importantă este promovarea mișcării atât în rândul copiilor, cât și a tinerilor și seniorilor, Sport Club Municipal Gloria Buzău s-a alăturat unui proiect extrem de important pentru creșterea gradului de conștientizare cu privire la benefiicle aduse de activitatea fizică regulată.
Astfel, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău, Direcția Județeană pentru Sport Buzău, Inspectoratul Școlar Județean Buzău, Clubul Sportiv Școlar Buzău și Liceul cu Program Sportiv „Iolanda Balaș Soter” Buzău, SCM Gloria Buzău a răspuns prezent îndemnului România #BeActive, din cadrul Săptămânii Europene a Sportului (23 – 30 septembrie 2022)!
La Buzău, marcăm acest eveniment print-o serie de activități menite să atragă atenția asupra necesității sportului în viața fiecăruia dintre noi.
Pentru că mesajul care se aude cel mai des în această săptămână este #BeActive, ne-am propus și noi să fim activi și nici o zi să nu fie identică cu cealaltă, iar zilnic să promovăm un sport nou sau o activitate diferită.
Astfel, pentru prima zi, scopul nostru a fost să-i aducem aproape, sub forma unui cros, pe toți iubitorii atletismului, indiferent de vârstă, sex, pregătire sau clasă socială.
De altfel, ne dorim ca toate evenimentele acestei săptămâni să adune cât mai mulți participanți și să deschidă pofta de sport pentru toți locuitorii Buzăului.
Vă așteptăm în perioada 23 – 30 septembrie, în Parcul Crâng și în Parcul Tineretului, ca să fim activi împreună!
.
.
.