
Juniorii Gloriei, rezultate notabile la “Ialomiţa Youth Coup”
Două grupe de juniori de la SCM Gloria Buzău au participat la sfârşitul săptămânii trecute la cea de a doua ediţie a turneului “Ialomiţa Youth Coup”, competiţie organizată de AFC Unirea ’04 Slobozia şi Asociaţia «E Pluribus Unum» şi găzduită de municipiul Slobozia.
Gruparea buzoiană a fost reprezentată la categoria “2007-2008”, pregătită de Gabi Marcu şi la “2005”, antrenor Vasile Tudose.
De departe cea mai convingătoare avoluţie au avut-o elevii lui Gabi Marcu, care au câştigat competiţia la această categorie de vârstă, şi de o manieră categorică. Victorii pe linie şi nici-un gol primit în cele patru partide disputate, golaveraj 20 la 0.
Mai mult, în finală, “roş-albaştrii” s-au impus la scor de tennis, 6 la 0, chiar în faţa reprezentantei gazdelor – Unirea Slobozia.
Buzăul a dominat şi capitolul premiilor speciale, Cosmin Niţă fiind desemnat cel mai bun goalkeeper iar coechipierul său, Florin Buda, cel mai tehnic jucător. Aşadar, o performanţă care nu poate decât să ne bucure că lucrurile încep să meargă din ce în ce mai bine la Centrul de Copii şi Juniori condus de profesorul Cristi Lupu.
Concluzie trasă şi prin prisma rezultatelor obţinute de cealaltă grupă participantă la turneul de la Slobozia, este vorba despre Grupa de “2005” condusă de vasile Tudose, şi care a reuşit să ocupe locul trei la această categorie de vârstă. Istoria s-a repetat şi aici, SCM Gloria Buzău reuşind să se impună în finala mică, tot în faţa reprezentantei clubului organizator, Unirea Slobozia. Buzoienii au câştigat la limită, scor 1-0, golul fiind marcat de Mario Micu.
SCM Gloria Buzău (2007-2008): Cosmin Niţă, Raul Matei, Vlad Zamfiroiu, Gabriel Popescu, Mario Sitaru, David Dobrescu, Paul Oprea, Cristian Labă, Dan Iordache, Felix Istrăţoiu, Florin Buda, Rareş Liloiu, Rans Damian, Cosmin Moise, Narcis Manole, Cătălin Lungu. Antrenor: Gabi Marcu
SCM Gloria Buzău (2005): Teo Pletea, Andrei Suditu, Bogdan Piele, Vlad Tudorache, Mihai Chiric, Marian Ivan, Cosmin Ionescu, Mario Micu, Gabi Bucur, Adrian Budiş, Iulian Hodiniţă, Alex Tacu, Mario Aciobăniţei, Robert Burhală, Mario Ibriş, Radu Cucu. Antrenor: Vasile Tudose.