Un prim meci dramatic, în 2021, pentru Gloria Buzău

Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași” din Brașov a fost, ieri, martora unui meci cu adevărat nerecomandat cardiacilor.

SCM Gloria Buzău a fost extrem de aproape de o victorie meritată, în fața celor de la SCM Râmnicu Vâlcea. Fetele noastre au preluat conducerea încă de la începutul primei reprize și și-au menținut avantajul până în ultimele minute ale partidei, încheiate cu scorul de 19-21 (11-10) pentru echipa vâlceană. Câteva decizii neinspirate din partea sportivelor buzoiene au condus la acest rezultat final.

Fără îndoială, Andreea Rotaru a fost „omul zilei”, iar evoluția sa, împreună cu jocul foarte bun al coechipierelor sale, au condus la unele dintre cele mai frumoase faze ale meciului. Trebuie, de asemenea, remarcate intervențiile inspirate ale portăriței Alina Iordache și jocul excelent al Anei Maria Simion.

Din nefericire, nu a fost suficient pentru ca fetele noastre să se impună împotriva ultimei campioane a României.

„Pe final am făcut multe greșeli, ne-am pierdut luciditatea. Au fost două-trei momente decisive care au stabilit câștigătoarea. În primul rând acel 7 metri ratat la 19-19, dar și cu un atac înainte, când, cu om în plus, am ratat și Vâlcea ne-a taxat. Sunt trist, dar în același timp și mulțumit că azi, cu o echipă formată din 99 la sută românce, am jucat de la egal la egal cu ultima campioană a României”, a declarat Ovidiu Mihăilă, după terminarea partidei.

 

Gloria Buzău-SCM Rm. Vâlcea 19-21 (11-10)

SCM Gloria Buzău: Janjusevici 6, Simion 4, Petruș 3, Pricopi 3, Cârstea 1, Subțirică 1, A. Ilie 1. Antrenor: Ovidiu Mihăilă
SCM Rm. Vâlcea: M. Gonzalez 5, Elghaoui 4, Liscevici 4, Nikolici 3, Florica 3, Aardahl 2. Antrenor: Florentin Pera

Credit foto: Realitatea de Vâlcea / GSP.ro